Meci nebun in Stefan cel Mare intre "surorile" Dinamo si U Cluj, echipe care de-a lungul timpului au facut de multe ori schimb de jucatori. De altfel, meciul a trezit o multime de suspiciuni inca dinainte de a incepe, avand in vedere relatia de prietenie dintre cele doua echipe.
In teren insa, cele doua formatii si-au vazut de treaba. Mai mult departamentele ofensive decat apararile celor doua combatante. Dupa o perioada de joc mai linistita, dar dominata de dinamovisti, fostul caine rosu, Claudiu Niculescu, a reusit sa deschida scorul impotriva echipei care l-a facut mare, marcand in stilu-i caracteristic din lovitura libera. Niculescu nu a schitat niciun gest dupa marcarea golului, din respect pentru echipa unde s-a consacrat. Iar suporterii dinamovisti nu au uitat asta si l-au aplaudat la scena deschisa.
Doar cinci minute a durat avantajul oaspetilor, in minutul 23 Adrian Cristea reusind sa egaleze, cu un sut superb de la 20 de metri, dupa o faza personala proprie in care a pornit cu mingea la picior de la centrul terenului. Aflati pe val dupa revenirea pe tabela, dinamovistii au profitat de lentoarea clujenilor si au preluat conducerea dupa doar doua minute in urma reusitei cu capul a lui Gabi Torje, cel mai scund jucator de pe teren.
Crezand ca au un meci relativ facil in fata, cainii rosii au cedat usor initiativa, permitand ardelenilor sa urce din ce in ce mai periculos in ofensiva. Iar in minutul 32, fostul vasluian Alfonso Delgado a profitat pe contraatac, l-a gasit excelent in careu pe Lemnaru, care a restabilit egalitatea. Dupa alte patru minute, faza s-a repetat, insa de aceasta data Delgado a dus singur faza pana la capat si a inscris pentru 2-3 in favoarea clujenilor.
Partea secunda s-a desfasurat in aceeasi nota de ofensiva prelungita de ambele parti si aparari aeriene ale celor doua echipe. Si la fel a in prima parte, Claudiu Niculescu a dat tonul golurilor, dupa ce a marcat in minutul 59, in urma unei centrari de senzatie de la Ungurusanu. La cateva minute distanta, Niculescu putea reusi primul sau hattrick la U Cluj, insa sutul sau violent din faza fixa a fost scos de sub transversala de Naumovski.
In minutul 64 a intrat in teren pentru Dinamo si Ionel Danciulescu, acesta inlocuindu-l pe capitanul Marius Niculae, care a parasit terenul in fluieraturile publicului. Danciulescu a avut ocazia de a reduce din diferenta dupa cateva minute, insa a fost blocat in momentul sutului.
Minutele de final au adus un joc fara orizont al dinamovistilor. Trupa lui Andone a presat insistent in jumatatea adversa, insa centrarile si suturile de la distanta ale cainilor nu au prezentat pericol la poarta lui Matache. De cealalta parte, clujenii au preferat sa se apere organizat si sa incerce sa surprinda pe contraatac, Lemnaru fiind de cateva ori in pozitie de a pacali defensiva gazdelor.
Cand credeau ca nu mai au cum sa piarda acest meci, clujenii au fost surprinsi de o faza incurcata de atac a dinamovistilor, finalizata cu un sut fantastic trimis de Ndoye din afara careului, Matache ajungand prea tarziu la minge pentru a putea impiedica golul. Prelungirile au mai adus inca o ocazie a cainilor, torpila lui Torje de la 30 de metri din prelungiri, ocolind de putin poarta ardelenilor.
Dinamo Bucuresti: 23. Naumovski - 25. Scarlatache, 30. Garat, 18. Goian, 31. Bazzi (10. Alexe '53) - 5. Kone (8. C. Munteanu '77), 29. N’Doye - 22. Torje, 20. Ad. Cristea - 19. L. Ganea, 9. M. Niculae (15. Danciulescu '65). Antrenor: Ioan Andone.
Universitatea Cluj: 1. Matache - 2. Buhus (18. Ungurusan '42), 25. Munteanu (17. Voican '68), 23. Cvirik, 3. Mendy - 16. Delgado (29. Toba '49), 24. Balde, 28. V. Gheorghe, 22. Bostina - 27. Lemnaru, 9. Cl. Niculescu. Antrenor: Marian Pana.
Cartonase galbene: Garat '4 / Cvirik '23, Buhus '30, Matache '89
Arbitri: Alexandru Deaconu - Florin Paunescu, Nicolae Meghesan - Dragos Istrate
Onlinesport: Irina Maxim
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu