Atmosfera de mare derby in Ghencea la meciul dintre noua echipa a lui Victor Piturca si Universitatea lui Aurel Ticleanu.
Incurajati de peste 20.000 de suporteri, stelistii au atacat inca din debut, prima ocazie venind la lovitura de cap a lui Dorel Stoica din minutul 3.
Responsabil cu pasa decisiva, Banel Nicolita a incercat sa-l puna in pozitie de finalizare pe Bogdan Stancu, dar de fiecare data atacantul stelist era cu un pas in urma aparatorilor olteni.
Stancu a ratat prima ocazie a meciului in minutul 18, cand a sutat pe langa poarta din unghi, dupa o patrundere in viteza pe dreapta.
Steaua a continuat sa fie echipa mai prezenta in joc si Stoica a ratat in minutul 31 deschiderea scorului. Lovitura de cap a fostului oltean a fost respinsa de pe linia portii de un Dananae plasat providential.
Partea secunda a inceput cu un galben primit de Prepelita pentru un fault asupra lui Latovlevic.
Oltenii au reusit deschiderea scorului la prima ocazie de poarta, bulgarul Valentin Iliev reluand cu capul sub transversala centrarea venita din corner in minutul 51.
Sapte minute mai tarziu s-a consumat o faza extrem de importanta pentru economia partidei. Costea a patruns pe dreapta si l-a invins pe Tatarusanu cu un sut la coltul lung.
Reusita atacantului oltean a fost anulata eronat de Marius Avram, centralul partidei considerand ca bulgarul Gargorov, aflat pe traiectoria balonului, ar fi fost in pozitie afara din joc.
Steaua a reusit restabilirea egalitatii pe tabela de marcaj in minutul 67, cand Stancu a reluat din doi metri balonul revenit in fata portii din bara dupa devierea lui Alves.
Gazdele au prins aripi dupa marcarea golului si Nicolita l-a pus in mare dificultate pe Lung junior cu un sut la coltul scurt in minutul 75.
La doar 12 minute de la intrarea in teren, Surdu a marcat pentru 2-1, cu un sut din centrul careului. Intreaga faza a fost creata insa de Latovlevic, care a sutat violent in bara dupa care mingea a revenit in fata portii.
Steaua Bucuresti: 12. Tatarusanu - 3. Emeghara, 4. Abrudan, 23. Geraldo, 14. Latovlevici - 5. D. Stoica - 16. Nicolita, 11. Pacurar (24. Surdu '65), 8. Radut, 10. Cr. Tanase - 28. B. Stancu (26. Bicfalvi '81). Antrenor: Eugen Neagoe. Manager general: Victor Piturca.
Universitatea Craiova: 21. Lung jr - 18. Dananae, 7. Gaman, 4. Iliev, 6. Ciuca - 30. Prepelita, 2. Barboianu, 13. Dilevski (27. Al. Piturca '81), 23. Gargorov (77. Wobay '74) - 9. M. Costea, 20. Dina (19. Stoianof '71). Antrenor: Aurel Ticleanu.
Cartonase galbene: Geraldo '37, Bicfalvi '90 / Gaman '17, Prepelita '47, Ciuca '77
Arbitri: Marius Avram (central) - Ioan Onicas, Mircea Orbulet (asistenti) - Dragos Istrate (rezerva).
Meciul s-a jucat cu casa închisa, pe stadion fiind prezenti 23.000 de spectatori, potrivit anuntului facut de organizatori.
Înainte de meci, crainicul stadionului a anuntat revenirea la clubul din Bulevardul Ghencea a fostelor glorii steliste, Vasile Aelenei, Stefan Tames, Florin Marin, Lucian Balan, Adrian Bumbescu.
Tot crainicul stadionul a anuntat revenirea la club a managerului general Victor Piturca, spectatorii prezenti aplaudând anuntul si scandând numele antrenorului stelist, precum si prezenta la stadion a lui Emeric Ienei, fara a fi anuntata functia pe care acesta va ocupa la Steaua.
Formatia Universitatea Craiova a fost sustinuta de aproximativ 200 de suporteri.
Galeria stelista a afisat mai multe bannere, cu mesajele: "Argaseala...pe partea economica!", "În continuare împotriva creditorului, mereu alaturi de echipa", "Steaua se slujeste, nu se stapâneste", iar la peluza I au fost afisate alte doua bannere mai mici: "Alaturi de cei ce ramân consecventi" si "Pleaca din Ghencea".
Pe tot parcursul meciului, suporterii stelisti nu au mai adresat injurii la adresa conducerii steliste, în schimb cele doua galerii s-au aliat pentru a striga împotriva finantatorului craiovean, Adrian Mititelu.
În tribunele stadionului "Steaua" au fost prezenti, printre altii, antrenorul secund al echipei nationale, Stefan Iovan, fostii fotbalisti Gheorghe Popescu si Gheorghe Craioveanu, precum si Victor si Ioan Becali.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu